Când însetat de cer, pământul
de sub picioare ţi-l desprinzi
şi către cer îţi iei avântul,
de sfinte taine te pătrunzi...

Atunci vezi o dimensiune
pe care nici n-o bănuiai...
Pe treptele de rugăciune
cereşti fiinţe vin din Rai,

te iau de mână şi te poartă
pe cosmicele poteci,
că nu ţi-ai vrea o altă soartă,
decât să fii acolo-n veci.

Pe-acele trepte curge Harul
făptura-ţi unge-aşa duios...
Acesta e mărgăritarul
de mare preţ al lui Hristos...

Te-ai aplecat în rugăciune,
zdrobit, strigând după-ajutor,
dar ungerea în slăbiciune
te-a ridicat biruitor.

Şi-n tine iarăşi se-nfiripă
viaţa nouă din belşug -
o, ce minune, într-o clipă
când arde firea ta, pe rug...

Ai şi uitat acea durere
cu care ai îngenunchiat.
Voit-ai tu ceva a cere...?
Acolo-n slavă, ai uitat...

Dar ai primit asigurarea
că e cu tine Dumnezeu,
Acela ce despică marea
şi zid o face-n jurul tău,

Acela Ce din slăvi divine,
nu L-a cruţat pe Fiul Său,
fiindcă iubirea pentru tine
a cântărit în Cer mai greu.

O, pentru-a rămâne-n harul
lui Dumnezeu, tu vinde tot,
spre a păstra mărgăritarul
ce-nchis e în al tău chivot...