Se duc aripi cu mii de mii
Din tihna care se răceşte
De la ninsorile-aurii
În basmu-ntârziat şi veşted.
Duc zborurile peste zări
Cântarea dalbă de lumină
Şi doar ecouri de-ntrebări
Au mai putut să ne rămână.
Greul căderii cere gol
Un sunet argintiu de goarne
Ca-n întuneric de nămol
Zburări de îngeri să se-ntoarne.
Deşertăciune în infern
Coboară vise risipite,
Fatalităţile se cern
În fulguire de ursite.
Crezând ceva, dar netrăind
Rămânem tot în toamnă moartă,
Căzând din Viaţă rând pe rând
Într-un blestem năuc de soartă.
De nu fugim de la urât
Îmbrăţişându-l cu răbdare
Cu frică-n cuget şi-n cuvânt
Pierdem şi bruma de iertare.
Prinşi în odăjdiile de lut
Visăm la straiuri de porfiră...
Iar păsările ne-au pierdut
Şi-n urmă-odată nu priviră.