DOAMNE, VEGHEAZĂ!


*
Când furtuna urii se dezlănțuie cu furie,
Și lacrimile se scurg cu amar și-n farfurie,
Când rănile sfârtecă adâncul inimii mele,
Sub poverile stringente și nespus de grele,

Domnul m-alină, prin al Său dulce Cuvânt,
Cu mângâierea cercetării, prin Duhul Sfânt.
Inima mea frântă sub dureri, se-înviorează.
Când din iubire, cu lumina Lui mă tratează.

E limpede izvorul, ce setea-mi potolește,
Duhul meu zdrobit, în pace se odihnește,
Iar inima mea frântă, în Isus e fericită,
În rugăciune m-aplec tot mai smerită.

Ca trestia ce se pleacă, când bate vântul,
Să nu mă rupă, strâng la piept Cuvântul.
Trestia ce se pleacă, vântul nu o frânge,
Nici sufletul ce-n rugăciune plânge.
*
În rugă fierbinte, smerită vin înaintea Ta,
Vorbele murdare, eu nu le pot suporta!
Mă torturează şi mă otrăvesc cu venin.
Îndură-Te Doamne, oprește al meu chin!

Doamne ai răbdat ocări şi bătăi fără vină,
Tu ai suferit în tăcere pentru a mea tină,
Eu, un nimeni, nu pot răbda, nici să tac.
Dă-mi Doamne răbdare, ca Tine să fac!

Nu lăsa să vină peste mine nenorocirea,
Nădăjduiesc în Tine, eşti mântuirea mea,
Sufletu-mi mâhnit, caută zilnic, lumina Ta.
În viaţa mea Isuse, fii stăpân, Tu în ea.

În brațe Tu mă ţine, atunci când obosesc,
Pe poala Ta mă lasă, ca să mă odihnesc.
Înnoiește-mi puterea, mărește credinţa.
Curățește-mi sufletul, să se vadă pocăinţa.

Temelia Cuvântului Tău este Adevărul,
Ești bucuria inimii mele, eşti Salvatorul!
Veșnice sunt, Doamne, toate Legile Tale.
Minunate-s lucrările mâinilor Tale, în vale.

Judecățile Tale, Doamne, sunt toate drepte,
Numai cu Tine pot eu, urca sfintele trepte.
Din credincioşie, Tu, pe mine m-ai smerit.
Mărit fie Numele Tău Sfânt, în veci, Slăvit.

Fă-mă Doamne, să fiu om de rugăciune!
Să-împletesc cununa de aur, a faptelor bune.
Să n-ajung să părăsesc, vro-odată Calea Ta,
Ţine-mă strâns în brațele Tale, nu mă lăsa!

Candela Ta, lumineze peste capului meu,
Să risipească întunericul ce m-apasă greu,
Lumina Ta să învioreze, cu izvorul vieţii,
Anii mei, ce se scaldă în roua dimineții.

Dă-mi lumină, să văd bine făclia celor vii,
Ţine-mă în brațele Tale, pân-ai să revii.
Cuvântul Tău, e candela mântuirii mele,
Ce-mi luminează cărarea, ce duce la stele.

Împrăștie Doamne norii, ce-întunecă vederea.
Să simt din mireasma florilor, mângâierea,
Să crească credința, când slava Ta mă-nsoţeşte.
Să văd mântuirea, în neprihănirea ce crește.

Fă-mă Doamne, destoinic om, al rugăciunii!
Să gust din puterea Duhului, ce pune stavilă urii.
În lupta cu ispitele, mărturisesc neputința mea,
Dă-mi putere să lupt cu firea mea, rapace și rea.

Doamne, veghează-mă neîncetat cu iubire,
Ocrotește-mă, mereu, să nu cad în neștire,
Şi-n încercare, fără de Tine, să nu mă lași.
Călăuzește-mi spre rai, ne-ncetat ai mei pași.

Domn veşnic, Stăpânul hotărârilor eterne,
Cu har de bunătate, Tu peste mine, așterne.
Însușirile divine, ce vezi că-mi sunt absente,
Din oceanul albastru, în luciri fosforescente,

Ferește-mă de învățăturile, ce credinţa strică,
Iartă necredinței mele, când valuri se ridică...
Fulgerele toate, se opresc la al Tău Cuvânt,
Tu ești veşnic stăpânul, în cer şi pe pământ.
AMIN