Sunt cuvinte ce sunt spuse
De pe buze ca de gheaţă,
Şi nefiind cu grijă-alese,
Pot răni ca o săgeată.

Spui o vorba, chiar mai multe,
Le aduni ca dintr-o groapă,
Şi odată ce-s rostite,
Se împrăştie ca o ceaţă.

Fiece cuvânt ce omul
Îl rosteşte-n viaţă, poate
Să atingă şi să sfarme
Chiar şi cea mai tare piatră.

Nici-o piatră nu rezistă
La cuvinte dure, aspre,
Iar când inima-i rănită,
Chiar şi zâmbetul dispare.

Însă Biblia ne vorbeşte
Că există-o judecată
Pentru vorbe şi cuvinte
Şi orice ai scos afară
Din cămara unei inimi egoistă şi murdară.

Şi ai vrea să-ntorci cântarul,
Iar pe talerul uşor,
Să aşezi cuvinte bune
Nu pietre şi noroi.

Însă timpul nu se-ntoarce,
Şi trecutul n-ai să-l schimbi,
Odată aruncat cuvântul,
El nu se-ntoarce înapoi.

Deci, când vrei ca să arunci,
Un cuvânt, o vorbă, trei,
Stai şi judecă-l şi vezi
De e floare sau noroi.

E curat, încurajează,
Dă putere, e-nţelept
Sau aduce-amărăciune
Dezbinare şi dispreţ?

E un coş cu mere alese
Ce aduce bucurie,
Sau sunt coji de nuci uscate
Ce provoacă doar mânie?

Cercetează-ţi azi cuvântul,
Înainte de-a-l rosti
Şi adu cu el mireasmă
Îmbrăcată-n armonii.

Fă-l să sune ca o harfă
Care cântă-ntr-o orchestră
Aducând doar mângâiere
Şi-alinare-n inimi triste.

Lasă-ţi inima s-asculte,
Glasul dulce al Scripturii
Şi alege să rosteşti
Doar cuvinte sfinte, bune.

Căci atunci vei fi privit
Ca un slujitor ales
Ce îşi foloseşte gândul
Dar şi limba, înţelept.


Martie 2012