Cu cât înaintez spre soare-apune,
cu-atât se limpezeşte zarea mea.
E mai de preţ amurgu-n rugăciune
ca răsăritul cel lipsit de ea.

Cu cât puterea mea-i fărămiţată,
cu-atâta trupul meu e mai slăvit.
Mai multe am acum ca niciodată,
acum, că sunt pe prag de infinit.

Mai anevoie merg acum la vale,
dar când mă uit mai bine, văd că sui
şi nu ştiu cum, anevoioasa cale
plutirea-i către culmile dintâi.

Înaintez mereu spre soare-apune.
Lumina mă învăluie deplin.
Puterea mea e-ascunsă-n slăbiciune,
Şi-amurgul e un Răsărit divin...