A bătut la poarta sufletului meu,
Într-o zi de toamnă, un om, un ateu
Şi îmi spuse-n silă, mustăcind cuvinte,
Lasă-te de rugă şi de cele sfinte!

Nu vezi că-ntrebarea, nu are răspuns?
Dincolo de moarte, cine a pătruns?
Aici este viaţa, nu-i nimic mai mult!
Dar ceva din mine, mă oprea să-ascult.

Mă uitam cu milă, bietul călător,
Rătăcea în lume, n-avea un pridvor,
Unde să se-aşeze, să se odihnească…
Învăţat să nege şi să ponegrească,

Se-aciui aproape de inima mea
Şi-ncerca să pună deznădejde-n ea.
Dar când îndoiala mă lovea meschin,
Văd că bate-n poartă, un om, un străin,

Haina-i ponosită nu spunea prea multe,
Parcă nici urechea nu voia să-asculte
Ce spunea drumeţul… Ce să-nsemne oare,
Glasu-acesta candid, ca raza de soare?

Şi-ncepu să-mi bată inima-n crepuscul,
Eul meu se face tot mai mic, minuscul,
Sub mantaua roasă, cine crezi că sta?
Dumnezeu venise chiar la uşa mea!

“Îndoială? Temeri? Unde ţi-e credinţa?
Cel ce crede-n Mine, are biruinţa!
Nu-asculta de fiara ce strigă şi rage,
Dumnezeu lucrează chiar şi-atunci când tace,

Dacă simţi povara mult prea greu de dus,
Cheamă ajutorul, cheamă-L pe Isus,
Duhul Sfânt încearcă să nu-L întristezi,
O candelă-aprinsă fii, să luminezi!”

A bătut la poarta sufletului meu,
Într-o zi de toamnă, Însuşi Dumnezeu,
Cu blândeţe-mi spuse: “Fiul meu, să crezi,
Rai şi iad există, chiar dacă nu vezi!”

22/09/12, Barcelona- Lucica Boltasu