Nu te grăbi să sari nervos la gât
Autor: Pavel Mariana Florica  |  Album: Străbătând pustiul  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de brandusa in 24/09/2012
Nu te grăbi să sari nervos la gât
Deuter. 15: 2, 24:13 :” Şi iată cum se va face iertarea. Când se va vesti iertarea în cinstea Domnului, orice creditor, care va fi împrumutat pe aproapele său, să-i ierte împrumutul, să nu silească pe aproapele său şi pe fratele său să-i plătească datoria. şi lucrul acesta ţi se va socoti că un lucru bun înaintea Domnului Dumnezeului tău...


Un lucru bun ţi se va socoti
'Naintea Domnului ce ţine toate,
Atunci când vrei a nu nedreptăţi
Pe nimeni, ci-l tratezi cu bunătate.

Şi chiar dacă ţi-ar fi dator cumva
(Să zicem c-ai împrumutat pe-un frate
C-un bun al tău, sau orice altceva
Şi el să ţi-l înapoieze nu mai poate)

Nu te grăbi să-i sari nervos la gât,
Să-l chemi răzbunător la judecată!
Mai bine te gândeşte şi tu cât
Platit-a pentru tine sfântul Tată.

Căci şi El, pentru-un timp, ţi-a-mprumutat
Din Sine Însuşi, a vieţii suflare
Iar tu, te-ai vândut rob pentru păcat
Şi-ai ascultat perfida îndemnare.

Ai cheltuit în pofte şi păcat
Averea mare care ţi-a fost dată.
Cu tot ce-i pe pământ, în lung şi-n lat
Nu te puteai răscumpăra vreodată.

Dar Tatăl a jertfit pe Fiul Său
Plătind imensa noastră datorie
Să fim scăpaţi din gheara celui rău
Şi fericiţi să fim pentru vecie.




Amin.Sa fim intelepti, sa chibzuim bine orice pornire necugetata, asa cum spui in aceste frumoase versuri, este bine sa fim iertatori asa ii place Domnului nostru Isus. Fii binecuvantata.
Adăugat în 25/09/2012 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 1041
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni