Îmi plânge sub talpă o frunză strivită
Şi gându-mi aleargă bezmetic prin ploaie
Să caute o rază, un far ce străluce
Prin ploaia ce curge din ceruri, şiroaie...

Departe...se-aude a vântului strună
Cântând printre ramuri sinistru şi fad...
Din nou şi-a pus toamna mantaua zburlită
De nouri, de şoapte şi frunze ce cad...

Pornesc fără ţintă... cu ploaia tovarăş
Pe urme pirdute prin ceaţă şi frig...
Mă doare pustiul şi dorul de soare...
Prin toamnă alerg, Te caut şi Te strig!


Adesea prin viaţă rătăciţi alergăm
Căutând fericirea şi un strop de iubire
Şi-n goana nebună nu ştim, nu vedem,
Că-n ceruri ne-aşteaptă Acel Veşnic Mire!

Şi vânturi ne bat, şi valuri lovesc
În barca vieţii şi-aşa zdruncinată...
Şi parcă nu ştim să cerem salvare
A Celui ce-I Soare, şi Scut dar şi Tată!

El stă şi aşteaptă să facem un pas
Şi-apoi, cu iubire, în inimi coboară,
Aduce cu El speranţă şi pace
Şi-n suflet e cald...şi e iar primăvară!

Vulcan-25-09-2012
Mary