Ce trist ești Tu, Isuse,
când mergem după Tine
cu prea mult râs și cântec
iar lacrimi prea puține...
Căci râsul are pururi
o parte vinovată
și cântecul adesea,
-dar plânsul, niciodată.

Ce-ndurerat ești, Doamne,
când inimile-s pline
cu prea mult râs și cântec,
iar lacrimi prea puține.
Căci râsul totdeauna
un fel lumesc arată,
și cântecul adesea,
dar plânsul, niciodată...

Ce trist ni-i totul Doamne,
când viața ni se ține
cu prea mult râs și cântec,
iar lacrimi prea puține.
Tu, plâns avut-ai, Doamne,
prea des în viața toată,
cântare mai puțină,
dar râsul, niciodată...