EPIFANIE

Un freamăt lin, o duioasă revelație,
Mă puse grabnic, la profundă meditație.
La cercetarea vieții mele-n profunzime.
Am descoperit multă, multă cruzime.

Dar minunea coborâtă lin în epifanie,
Trezi în mine, o viață de sfințenie.
Păcatul făcuse din mine ființă hidoasă,
Moartea mă aștepta cu, cumplita coasă.

Eram prinsă în stufărișul amăgirilor,
Estompată în fascinația plăcerilor.
În epifanie lumina inunda tot cerul,
Dezvăluind vieții mele, tot misterul.

Să-mi salveze sufletu-mi de sub vină,
M-a-învăluit cu blânda iubire divină.
Exulta inima mea-n lacrimile fericirii,
Din iertarea ce turna, harul mântuirii.

Şi toate lacrimile sub străluciri de astre,
Exaltă în șiragul mărgăritarelor albastre.
Ridicat e sufletu-mi slab din adâncuri,
Înseninat de noul orizont din amurguri.

Din sufletul luminii, din slăvi albastre,
Pacea umple inima cu străluciri de astre.
Chemarea Sfântă prin Evanghelia vieţii
Mi-a deschis larg cerul, în zorii dimineţii.

Mântuitorul neprihănirii mele Hristos Isus
Mi-a dat aripi divine, să zbor tot mai sus.
M-a învăluit cu o iubire nemuritoare.
Mă poartă pe brațele Sale ocrotitoare.
AMIN