CINE, DOAMNE?

Cine îmi cunoaște adâncul inimii mele?
Și lacrimile ce-ascund, suspinele negrăite?
Dacă nu Tu, Doamne, cine o să-mi spele,
A mele răni, sub lovituri și ocări pângărite?

Zilele-mi trec, alergând spre bătrânețe,
Pașii îmi tremură, sufleul mi-e îngrozit.
Pe genunchi, Îți cer: îndurare, povețe,
Ai milă, Doamne, de sufletul meu trudit.

Îndură-Te, nu mă pedepsi cu mânie,
În vorbe tăcute, se zbate a mea suferință.
Depărtează Isus, mustrarea cu a Ta urgie,
Te rog Isus, smerită, cu teamă și umilință.

Vindecă-mi Doamne, sufletul meu rănit,
Nu zăbovi, lasă îndurarea Ta, să curgă...
Să vindece al meu suflet de ocară zdrobit,
Ca moartea cu săgețile ei, să nu mă ajungă.

Îndură-Te, să curgă lauda în al meu cânt.
Până pleoapele nu se-nchid pentru somn.
Cât voi mai călători pe acest pământ,
Până mai am suflare, nu mă pui s-adorm.

Nu se-nalţă spre cer, din locul tăcerii,
Laudele, mulțumirile, nu vin din moarte.
Vreau să Te laud, până se lasă amurgul serii,
Te voi lăuda, cât timp sufletul meu mai poate.

Dacă nu Tu, Doamne, cine mă cunoaște?
Cine poate să-mi conducă viața spre rai?
Din iubirea Ta, neprihănirea izvorăște...
Pe tronul inimii mele, Te rog, să stai.
Amin!