În noapte avântată,-o rugă
Aspiră înspre dimineață
Pe lângă umbre de călugăr
Ce fug din viață pentru viață.

Stelele-i scriu cu constelații
Eterna taină nepătrunsă,
Avânturi îi pornesc speranțe
Spre înălțimea presupusă.

De beznă este prinsă-o toamnă
Cu plâns de zbor și de cădere,
Iar rugăciunea se îndeamnă
Să își traducă o putere

Și să propună-nțelepciunea
Neatinsă-n calcule de minte
Pe drumul pe-unde-amărăciunea
Cu simțămintele ne minte.

Înfricoșări ca liliecii
Zbuciumă curbe neprezise:
Obscuritatea că-i prea rece,
Calea-i în doruri interzise.

Cuvintele nu pot să umple
Un univers întreg cu pace
Și rugăciunea ta din suflet
Iarăși în suflet se întoarce.

Cătând răspunsul de lumine
Să-nceapă chiar cu o scânteie
Îți trebuie să smulgi prin tine
De-a curmezișul o tranșee.

Triumfător străbate riftul
Prin frazele de declamare
Și se termină o moliftă,
Dar se începe-o închinare.

Care te-nalță și te-nfrânge,
Te cheamă-n sus și te oprește...
E rugăciunea ta în sânge
Și-n întunericul cel veșted.

Dibuitoare strigă toată
Prin ochiurile mari de mreje –
În fatalism încovoiată,
Dar evadândâ de la lege.

Până-ntâlni Cuvântul Crucii
Cu fremătarea ei întreagă -
Și-auzi cum vestea îți aduce
Că El în ruga ta se roagă.

Nu înțelegi de te ridică
Ori înspre tine se coboară...
Doar umbrele s-ascund în frică,
Iar inima – în primăvară!