El m-a iertat, sunt fericită!


Voiam să fac tot ce gândesc,
Încătușată mă simțeam,
Din nou, liberă să trăiesc
Să fac numai ce îmi doream...

Pe doi stăpâni, eu îi slujeam
Cu amândoi, doream să fiu
Deși-n păcate eu trăiam
Curată aș fi vrut să fiu.

O luptă grea, interioară,
În inima mea se ducea
Adesea începea să doară...
A mea conștiință, mă mustra.

Firea, cu Duhul se lupta...
Răul a învins, slabă am fost,
Și am plecat pe calea mea
Voiam ca să-mi găsesc un rost.

Eu am plecat de lângă Tine
Crezând că mă pot descurca,
Aveam încredere în mine
Puterea mea mă înșela

Căci viața dusă fără Tine
Calvar a fost și chin curat,
Cu toții se mirau de mine
De sufletu-mi îndurerat...

Și mă întrebam de multe ori:
Oare Tu, mă mai poți ierta?
În inimă simțeam fiori,
Conștiința mea, mă condamna,

Și încercări mari au venit
Care loveau dur, cu putere,
Și la pământ m-am prăbușit
De disperare și durere.

Am rătăcit pe această cale,
Fără vreo țintă, ani în șir...
În rău mă cufundam mai tare
Nu mai puteam ca să respir.

De toate acum, eram scârbită
Doar pace-n suflet îmi doream
Și singură, și părăsită,
O victimă eu mă vedeam,

Curată doar pe dinafară
Conștiința îmi era mânjită...
Știu, meritam ca să mă doară
Și prin noroi, să fiu târâtă.

Da, Domnul Vieții s-a îndurat
Când strigătul mi-a auzit
Inima mea a căutat
Și-n brațele Lui, m-a primit

Și cu obrazu înlăcrimat
Eu am strigat cât am putut
Și mila Lui am implorat
Și îndurare I-am cerut.

El m-a cuprins plin de iubire
Privirea Lui, m-a întrebat
De ce-am fugit de fericire,
De ce pe calea Lui, n-am stat?

Nu I-a fost silă de trădare
Și ca un Tată iubitor,
M-a înștiințat, mi-a dat iertare,
De mână m-a luat ușor,

Pe Calea Vieții m-a adus
Cu bunătate m-a iertat,
În moștenire m-a repus
Și iar, m-a binecuvântat. !

Amin

Câmpia Turzii, 24 septembrie 2012