Asa departe

Cand te lasi cuprins de valuri,
Printre ape linistite,
Care calca rar pe ganduri
Si sunt astazi felurite,

Unde marea se uneste cu cerul fara de hotar
Si te duc pe nesimtite peste varfuri de clestar,
Si de iei in mana ta apa care te vrajeste,
Dulce, moale si suava, far- sa vrei te ameteste.

Purtand apa trupul tau ostenit sufland mai rar,
Amortit in barca vietii, te-a indepartat de far.
Nu te mai abate gandul ca s-a racit apa-n jur,
El sta prins de fire-n umbra, ca un peste pus in ciur.

Cand asa tu esti aproape, vai te paste cel viclean,
Care sta si te pandeste sa te prinda-n somn alean,
Ca apoi prin neveghere sa te duca-n departare,
Unde nu sunt decat ape, cu izvoarele amare.

Cauti in orisice oprire un gand ca sa te ajute,
Ce vrei tu nu se mai poate, pentru tine sunt pierdute
Sansele sa te aduca inapoi de la pierzare,
De acceia astazi iarasi, te departi in graba mare.

Si apoi in dansul vietii care nu se mai opreste,
Te indrepti pe calea larga care-n jos ea te-nsoteste.
Ce nu mai are semnale de atentie in fata,
Ca e pentru cei mai multi ce le place asta viata.

Cand acolo te gasesti, inconjurat de legi straine,
Inima iti poate spune -prea departe-ai mers crestine.
Doar ea, care se opreste la o mica adiere
De parfum de peste dealuri, sau o tandra mangaiere.

Doar cu ea mai poti obtine o trezire-n dreptul tau,
Care iti da azi semnale ca e rau in glasul sau.
Bate, bate zgomotos, peste randuri sare-ntruna,
Si mai repezita pare cand aproape e furtuna.

Prin ea, cel mai mic indemn e facut din fericire,
Ce ti-o vrea mereu mereu, desprinsa din nemurire.
Poarta-n ea atatea doruri ca plesneste de-o atingi,
Si se-naduse-n dorinte ca si snopul cand il strangi.

Doar ea poate sa iti deie o mana de ajutor,
Cand in jur nu se gaseste decat tunete in nori.
Ca un prieten care tine la tine pe nestiute,
Are ganduri mai marete ce nu sunt astazi vazute.

Iti va spune de-ale sale ganduri ce sunt indreptate,
Spre un tarm ce nu se vede de pe valurile-nalte.
Prea departe este teama inimii indurerate,
Care vede ce-i in jur intr-o mare de pacate.

Cel ce era vinovat de alunecarea-ti far-zabava,
Azi isi culegea trofeul sufletului cu otrava.
Oare-al catelea-n capcana, prins-a si sufletul tau,
Ca ai stat in barca vietii neglijent in felul sau.

Prea departe te va duce peste apele-nspumate,
Cu a lumii spuma neagra intr-o mare de pacate.
Prea departe este tema care vreau sa o ating
Cand vad ca te duci alene spre brate care te cuprind

Si iti taie-apoi puterea fara a te intreba,
-De ce stau si nu las lumea care iata ma vrajea?
Au trecut atat de multi peste acele clipe-n noapte,
Si vedeau ca sunt aproape de a sigurantei moarte.

Prea departe era gandul ce-l aveai ascuns o data,
Si il tineai pentru tine sa nu-L rostesti nici o data.
Prea departe l-ai tinut sa te duca-n ratacire,
Nu puteai sa vezi sfarsitul cand te adanceai in fire.

Peste muntii mari de spuma si in fata aruncata,
Au fost faptele facute ce te tin viata toata.
Ce-ti lipsea? in nepasare, nu te mai gandeai la toate,
Care era doar raspunsul la adancirea in pacate.

Ele te atingeau dibace si in vraja lor placuta
Tu simteai dulce ispita, adiere ne-ntrerupta.
Cei ca tine au luat zborul peste margini de hotar,
Si inaintau cu totii chiar daca era amar.

Prabusit tinea destinul coltul hainei zdrentuite,
Si cu el era stafia constiintei amortite.

II

Prea departe te dusesesi, cand puteai ca sa te cobori,
Din inaltul cer cu stele si pamantul sa-l masori,
Cu puterea biruintei ce-i urmata de-nchinare,
Dupa ce-ai ramas statornic si ai mers fara-ncetare

Prin furtuni si vant puternic peste apele hoinare,
Tu ai fi putut invinge chiar si fortele barbare.
Prea departe de-ntuneric ai fi putut sa te desprinzi,
Si sa intri in lumina si cu mana s-o atingi.

Erai in calauzire, ceas cu ceas, zi dupa zi,
Daca stateai in credinta, tare pana-n temelii.
Daca nu cerea mai mult orgoliul fara de iubire,
Care iti era cucernic de-i dadeai mereu slavire.

Si impins de remuscare ai batut pasul pe loc,
N-ai fi dat din aceea stare chiar daca treceai prin foc.
Prea aproape era zeul, cel in stare sa te inece,
Intre apele murdare si cu tine ca sa plece.

Peste cer facu o punte de-a ajunge printre stele,
Unde isi avea locasul pana cand pleca din ele,
La aceea mare Judecata ce stia ca o sa vina,
Cand se oprea roata vremii ce Tatal tinea in mana.

Nici atuncia nu s-ar pune in tine simpla intrebare
Dar a inimii sortire se tinea destul de tare,
Si nu te lasa in ura sa ingropi mal dupa mal,
Ea topea totul in cale prins de-al indurari val.

Si prin multe coborasuri ai putut sa vezi apoi
Ca se poate prin credinta ca sa te intorci-napoi.
Trebuie aici in vale sa se schimbe viata ta,
Dupa a Domnului dorinta ca in cer sa poti intra.

Prea departe nu mai este pana cand se zice-gata-
Si Isus va porunci sa rapeasca sus mireasa
Si in a Sa mantuire sa paseasca toti acei,
Care stau cu orice pret, langa El pe-a vietii cai.

Caci o alta destinatie, fara margini de hotar,
Se deschide pentru toti. care-au fost atinsi de har.
Acolo tu vei avea ceeia ce ai investit,
De aici se construieste viata fara de sfarsit.

Prea departe nu mai este, Isus va-nplini indata
Al Sau Cuvant care ne spune de venirea minunata.
Prea departe nu mai este, sa ajungi unde-a dorit,
Si prea mult nu o sa treaca pana va fi un sfarsit.

Amin