A bătut moartea la uşă, într-o zi , cu gând hain,
Se hlizi la min´şi spuse, printre scrâşnete şi tuse:
“Fă-ţi bagajul c-am să vin!

Am de poposit-nainte, pe la câţiva fraţi creştini,
Mi-au cerut o păsuială, să îşi pună-n rânduială,
Viaţa lor de peregrini.

Au rămas uimiţi sărmanii, împietriţi, stupefiaţi,
N-au băgat în seamă anii, au trăit numărând banii,
Sunt robiţi ca nişte-argaţi.

Mie nu îmi pasă frate, ce-ai făcut din viaţa ta,
Este un răspuns la toate, tu decizi în care parte,
Spre ce loc te-i îndrepta.

Eu îmi fac doar datoria, rând pe rând bat pe la porţi,
Vreau să-mi iau şi eu simbria, ştiu că nu-mi vrei compania,
Dar să scapi de min ´nu poţi!”

Dintr-o dată amorţirea, ce mă prinse-n dialog,
Mă făcu să-mi văd trăirea, să-mi revizuiesc simţirea
Şi să scriu alt necrolog.

Tată, ştii că n-am avere, n-am nici bani, nici avuţii,
Tot ce am, e-a Ta putere şi-a Ta sfântă mângâiere,
Eu Te aştept oricând să vii!

Pentru mine, veşnicia, este-un ţel şi o dorinţă,
Ne-ai trimis demult solia, când trimis-ai pe Mesia,
Am crezut, am biruinţă!

Moarte, de veni-va ceasul, ca să plec înspre zenit,
Vino! Pe mine popasul, nu mă face să-mi pierd glasul,
Prin Isus sunt izbăvit!

30/09/2012, Barcelona-Lucica Boltasu