În atmosfera mohorâtă
Tu ai putea descoperi
O vreme searbădă, urâtă,
Ori o frumoasă toamnă gri.
De sus când gâște trâmbițează
Poți să oftezi, dar poți să speri
Ori c-un ”adio” fără rază,
Ori minunate revederi.
Umbre-s în jur, dar și lumine,
Iar zilele urmează nopți,
Dar principalul ce în tine
Agonisești, păstrezi și porți.
Prin adunata bogăție
Un văz privește împăcat
Cu bunătate azurie
Ori că în ură-nfășurat.
Un suflet ce-ar putea să facă
Cu-o omenire în amar –
S-o înjosească doar prin calcul,
S-o-nalțe fără de hotar.
Nu-i principalu-nconjurarea –
Poți să o vezi și-așa, și-așa,
Depinde cum îți este starea
Și sufletu-ți ce poate da.
Obijduiții plâng pe Cale,
Creștinu-n Viață-i fericit:
Unii-n Credință prind doar jale,
Alții aripi de infinit.
De lauzi doar dumnezeiescul
Cu-nțelepciunea fricii-n sân
În Dragoste-ți geme firescul
Și doar oftările-ți rămân.
Dacă Isus îți locuiește
Ca frate-n inimă și-n gând –
O lume-n jur blagoslovești tu
Chiar de te mușcă, dușmănind...
O toamnă sură te-nconjoară,
Lumina vieții a tăcut –
Poți să te-ndrepți în primăvară,
Dar poți să crezi totul pierdut.