Adeseori am fost catalogat,
Nechibzuit şi mulţi m-au judecat,
Mă întrebau aşa, ca într-o doară,
Nu doar o dată, nu-i nici prima oară:
„Cum poţi să dai mereu, să te jertfeşti,
Tu eşti sărman! La tin-nu te gândeşti?”

Ascult tăcut pe-acei ce-n neştiinţă,
Lovesc cu pietre-n orişice fiinţă
Ce vrea să-mbrace chipul lui Cristos.
De vrei să urci, ei te atrag în jos,
Nu au nici legi şi nici percepte sfinte...
Să nu-i priveşti, să mergi tot înainte!

Cât de greşit e înţeleasă avuţia,
În aur, bani, văd toată măreţia,
Să nu te uiţi la propriile-ţi nevoi,
Puţinul tău, să îl împarţi la doi,
Să vezi mereu pe cel de lângă tine,
Mult mai presus de eul tău, de sine.

Privesc departe, peste zări albastre,
În labirintul vremii, printre astre,
Pe un fundal obscur, văd o lumină,
O văduvă ce-avea un ban în mână,
Toată averea ei! Şi-o puse jos,
S-ajute pe-un orfan şi pe-un lepros.

„Nu este mult!” Gândi biata bătrână,
Dar faţa-i înflori ca o glicină,
Ştia că Tatăl Sfânt din cer veghează,
În orice vreme-o binecuvântează.
„Sunt mult prea mulţi acei ce-s în nevoi,
Flămânzi, bolnavi, împovăraţi şi goi,

Ajută-i Doamne, dă-le sănătate,
Căci Tu eşti Sfânt şi plin de bunătate!
Nu voia mea, ci voia Ta să fie
Şi tot ce fac, să fac cu bucurie!”
Atunci când viaţa ta este jertfire,
E-un dar ce poartă numele IUBIRE!

01/10/12, Barcelona-Lucica Boltasu