E omul fericit dacă la sfat
Nu întră la fățărnicie-n casă,
Iar cu duplicitarul învățat
Nu va ședea în viața lui la masă.

În Dumnezeu tot timpul va trăi
Ca un copac sădit lângă izvoare
Care la vreme înflorește și
Frunza și roada nu-i știu vânturare.

Iar cei șireți sălășuiesc fricoși
Ca praful și ca pleava spulberată
Disprețuind pe cei ce-s credincioși,
Dar neputând s-asculte-o judecată.

Căci Domnu-n rugăciunile fierbinți
Aude fremătarea respirândă
Blagoslovind cărarea celor sfinți,
Iar calea nedreptății pedepsind-o.