Domnul, m-a binecuvântat.
Doi prieteni El mi-a dat!
Şi tare m-am mai bucurat.
Nu mai eram însingurat
Şi de eram îngândurat,
Probleme-aveam de rezolvat;
Aveam cu cine să vorbesc
Şi chiar şi să mă sfătuiesc;
Aveam cu cine-mpărtăşi,
Necazuri, gânduri, bucurii
Şi Domnului Îi mulţumeam
Pentru prietenii ce-aveam.

Nu ştiu cum acum se face,
Că de-o bună vreme-ncoace,
Ai mei prieteni 's-ocupaţi;
Îi simt...tare îndepărtaţi.
Da! La-al lor suflet nu ajung
Drumul este mult prea lung.
Poate, nu ştiu să mă comport
Sunt cam naiv, un pic cam tont;
Tare-mi doresc a-i întreba:
Oare, greşit-am cu ceva?
Prieteni! - îmi cer iertare
De v-am făcut supărare.

Dar, de-acuma înainte,
Cred că este mai cuminte
Mult mai bine şi mai drept
Să urmez, sfatul înţelept
Pe care mi-l dă Dumnezeu
Şi să mă-ncred în El mereu.
El e singurul meu Frate
Şi Prieten; mentor în toate;
El mă-ndrumă şi m-ajută,
Mă-ntăreşte, nu mă uită;
El la faţa mea nu cată,
De greşesc El îmi arată,

De mi-e sete îmi dă apă,
De mi-e foame - hrană-mi poartă,
Din Cuvânt El mă învaţă,
Păcatele, mi le iartă.
Nu mă lasă-n neştiinţă,
M-ajută s-am biruinţă,
Pot cu El ca să vorbesc,
Să-I spun, să-I mărturisesc
Tot ce fac, tot ce greşesc,
Când (nu vreau) dar păcătuiesc.

Din tot ceea ce simt acum,
Isus, e Prietenul cel bun.
Tot El, mi i-a dat şi pe cei doi;
Mă rog la Domnul pentru ei;
El să-i crească şi-ntărească,
În dragoste să-i zidească,
Inima să le-o sfinţească,
Bucurii le dăruiască,
Sănătate, fericire,
Un trai bun şi împlinire.
Vreau să le mai spun acum;
Isus, e Prietenul meu bun!

A.N
2.10.2012 Firenze