O șansă vreau

Frumoasă dimineață
Răcorește a mea față,
Adierea în trezire,
Respiră nemurire.
Rugă sfioasă
Trimisă prin ceață,
Pe-a altarului glastră.
Natură minunată
A tale unde,
În inimă pacea pune.
Iubesc bobul de rouă,
în inimă-mi plouă
soare când răsare,
cioburi de mărgăritare
încă somnoroase
pe petalele de flori
răcorite-n zori.
Se despică orizontul,
Încet urcă Mărețull
limpezind zarea de cețuri;
Simt razele violete
ce-au rămas răzlețe
ziua mi-o încălzește.
Drum de strișe auriu
topind bobul de gheață zglobiu
ce se ascunde în unghere
în clipa de durere.
Amurgul ușor coboară,
Lăsând unda de seară,
Din ceruri pacea coboară.
Întuneric plin de răcoare,
Sufletul stă în visare;
Iubesc acest mister...
Ascuns în dunele de cer,
Cu gândul dau stelele-n părți
Sufletul caută ale vieții porți,
Ochii își scaldă privirea
Căutând în pata albastră, Nemurirea:
- Doamne, după albii nori plăpânzi,
De al meu plan, Tu râzi;
Bate-mi în ușa sufletului trist
azi, mâine, în fiecare zi.
Ridică-mă Isus !
Când ațipirea pleoapa-mi apleacă,
Trezește-mă Isus !
Urcă-mă pe stânca înaltă;
În vremea de încercare
Și-n zilele de jale,
Dă-mi biruință binecuvântare.
Urc dincolo de nor, de gânduri,
Las visele în urmă și ale vieții timpuri,
Cad, mă ridic iară,
Cu mine ești de fiecare dată.
Dorința mi-o cunoști;
Din rugăciunile din zori,
O șansă Te rog Să-mi dai,
Cununa vieții
Și viața veșnică în rai.