Să avem ţintă pe Isus!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Flori tesute din iubire  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 05/10/2012
Să avem țintă pe Isus!


Prea mult, să nu filozofam
Să spunem la lucruri pe nume
Isus e ținta, s-o urmăm,
Ca El, nu-I nimenea pe lume.

El, este ținta de urmat
La glasul Lui să ne adunăm,
El, Domnul, ce în chin și-a dat
Suflarea, ca să existăm.

Dreptul la viată l-am pierdut
Pe vremea când Adam era,
Când el cu Eva n-au făcut
Ceea ce Domnul le cerea

Ei, au făcut primul păcat
Și l-au comis, neascultând,
Apoi, pedeapsa a urmat
Necaz și moarte, pe pământ.

Mielul Cel Sfânt a trebuit
Să ne răscumpere din moarte
De sus, din ceruri a venit
Și umilit, a fost în toate.

Nu a contat, cine era
El, ca om simplu, s-a născut
El, care totul stăpânea
Pe cruce, a murit, bătut

Cu sângele Lui ne-a spălat,
Păcatele le-a curățit,
Batjocorit, crucificat,
Ca s-avem viață, a murit.

Avem o sfântă datorie
Pe Domnul Isus să-L urmăm
La toți să spunem, să se știe
La poala crucii Lui, să stăm

Să fim cu El chiar și în moarte
De ni s-ar cere, să murim,
În rău, în bine, și în toate,
Alăturea de El, să fim.

Prin El, ni s-a dat mântuirea
Numai prin El suntem salvați
Nu vom trăi dezamăgirea
Și nu vom fi de El, lăsați.

În ceruri, lângă El vom fii
Cetatea Sfântă o vom vedea,
Și vom trăi în veșnicii
Cu îngerii, Îi vom cânta!

Amin

Câmpia Turzii, 4 octombrie 2012
Glorie Domnului!
"Prin El ni s-a dat Mantuirea
Numai prin El, suntem salvati"
Prin El, trai-vom vesnicia,
Frati si surori, cu El, toti frati.
Domnul sa te binecuvinteze!
Adăugat în 05/10/2012 de fidelitate
Statistici
  • Vizualizări: 990
  • Export PDF: 13
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni