Cum se-nmulțiră gândurile rele
Și duhuri îmi cârtesc fără-ndurare:
”Te uită Domnul!„ – mă împroașcă ele
Râzându-mă-n a mea încredințare.

Strigarea-mi, Doamne,-o-auzi din înălțime
Și orice rău îți mătură Cuvântul,
Deci nu mă tem de-obraznica mulțime
Măcar să împresoare tot pământul.

Nu mi se-ndoaie cugetu-n țărână,
Adorm și mă deștept fără de plângeri –
M-ai înfășat, Isuse, în Lumină
În care tot vrăjmașul se înfrânge.

Nu-s fâstâcit de-oribila lor gloată
Căci scutul Tău îmi este-n viață pază,
Iar binecuvântarea-Ți ce mi-i dată
Cu sfânta rază-a ei mă luminează.