Cad în genunchi doborât şi înfrânt...
Roci ascuţite stau să-mi cadă deasupra
Simt că mă sting şi intru-n pământ
În faţă m-aşteaptă plină de lacrimi, cupa.

Ziduri mă-mpresoară, nu pot să respir,
Perna mă sufocă şi-n vise nu am pace
Se revarsă asupra-mi mâniosul potir
Iar zarea şi sufeltu-mi stins, acum tace...

Fac un pas şi-apoi cad,... sângerez neputinţă
Iar lacrima-mi cade cu-un dor nedescris...
Mă uit, văd cum parcă mă lasă fiinţa
Şi sufletul stors ce se vrea-n Paradis...

Lumina dispare şi umbre mă-nvălui -
Mă trag cu o forţă, nu pot să mă opun
Că-s slab; mă târăsc iar apoi strig şi stărui:
"Lăsaţi-mă!..." stins, se aude cum spun...

Mi-e inima plină de lacrimi dar scriu,
Şi cred, şi aştept ca să văd un miracol;
De continui aşa, al morţii sicriu
Mă aşteaptă-a mă duce-n al flăcării stol...

Tot mă plâng, mă privesc şi nu pot să-nţeleg
De ce nu fac paşi spre-a ieşi din durere?
De ce nu doresc calea Sfântă s-aleg...?
Să Îl iau iar de mână, trecând bariere...

Să fim iar noi doi cum am fost nu demult...
Să caut Cerul şi Tatăl ce-aşteaptă
Să mă pocăiesc şi pe veci să-L ascult
Aşa cum I-am promis să merg pe calea dreaptă.

Nu e aşa greu de ai ambiţie-n tine
Şi vrei să-L urmezi - prin tot ce va urma...
Dar de azi eşti cu El, mâine pe mâini străine,
Aşa cum Îl laşi, şi El te va lăsa!

Căci El este drept, şi o ştii! nu-i de joacă!
De-ai făcut legământ, ţine-te atunci de El!
Învaţă din dragoste sfatu-I să-ţi placă
Şi fă-ţi din umblarea cu El, zilnic ţel!

Amin