E toamnă afară, toamnă şi în suflet
şi foşnetul de frunze ruginii
ce mor sub apăsatul umblet
renaşte-n inimă melancolii.
Tresar şi clipele în mersul lor
spre a se agăţa de timpul dus.
Cu ele pleacă dorurile-n zbor
şi ziua se ascunde în apus.
Sunt doruri după vara cea trecută
şi năzuinţe-n pragul de-nceput.
E freamătul din inima tăcută
şi cântecul de jale neînceput.
Acestea toate adunate-n cântec,
în note şi în versul necântat
cuprind în grabă sufletul tomnatic
’n-acelaşi amintiri încorsetat.
Dar sufletul, el vrea eliberarea
din închisoarea toamnei ce îl ţine.
„Ah, prizoniere, cheamă Izbăvirea,
speranţa într-un şi mai bine „mâine”!”
De-o vei striga Ea va veni îndată
şi lanţurile toamnei ce te-au prins
le va zdrobi prin jertfa-i minunată
şi în iubirea Sa vei fi cuprins...
Galaţi, 8 Octombrie 2012
Cristina Magdalena Frâncu
http://cristinafrancu.pasi.ro/toamna-sufletului.html
şi lanţurile toamnei ce te-au prins
le va zdrobi prin jertfa-i minunată
şi în iubirea Sa vei fi cuprins...
lanturile toamnei...ce minunata metafora...sunt versuri minunate si bogate!
Domnul sa va binecuvanteze!
Fii binecuvântată!