Înspre o mlaștină uitată
Într-o zi pașii m-au dus...
M-am oprit lângă o baltă
Și pe gânduri am fost pus
Căci vedeam acolo-n apă
Un cer luminos, ascuns.
Din cer părea că se-adapă
Specii multe, greu de spus
Ce e clar că niciodată
Nu vor ști să caute în sus,
Spre lumina ce se-arată
De cu zori, până-n apus.
Nici nu vor dori vreodată
Cerul, fiindcă n-au dedus
Că-i pe-o treaptă mai înaltă.
Și privind așa, am ajuns
Să îmi văd și chipu-n baltă...
Atunci, aminte mi-am adus
De ființa mea îngropată
Într-un noroi ce m-a distrus
Și de Mâna Minunată
Care din noroi m-a smuls
Și m-a așezat pe-o treaptă
În Lumină făr`de apus
Pentru veșnicia toată...
Fii slăvit Tu în veci, Isus!

Zaragoza 08/10/2012
de Ioan Hapca (Ionică)