Veghere
Autor: Cristina Magdalena Francu  |  Album: Zbatere de aripi  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de francu.cristina in 11/10/2012
Un cântec de jale răsună-n ecou
ce poartă în el pecetea durerii
şi notele urcă înspre Dumnezeu
suspinul din versu-ntristării.

Doar duhul mai ţine fiinţa-n veghere
când noaptea coboară pe ea ca un nor.
Trupul e slab şi fără putere
dar duhul e treaz şi stă veghetor.

Şi-aduce-n odaia cuprinsă de noapte
miresme uitate şi cer de comori
iar pleoapele grele ce dorm legănate
primesc vindecare şi sfinte vederi.

Fiinţa trezită din dulcea-amorţire
tresare şi plânge că a aţipit
şi locu-şi reia veghind în slujire
cu post, rugăciune şi duh înnoit.

Veghează şi-aşteaptă... Aşteaptă să sune
trompeta Iubirii ce o va chema
să-i fie Mireasă şi să se cunune.
În zbor amândoi îşi vor pierde urma...

Galaţi, 11 Octombrie 2012
Cristina Magdalena Frâncu
http://cristinafrancu.pasi.ro/veghere.html


Sa stam in post si rugaciune si sa avem Duhul innoit, altfel nu vom putea castiga mantuirea.Versuri frumoase pline de Har. Fii binecuvantata.
Adăugat în 11/10/2012 de florenta.sarmasan
Frumos..... Fii binecuvantata!
Adăugat în 11/10/2012 de fidelitate
Frumos, fi binecuvintata!E mult adevar in aceste versuri!La EL,e taria!
Adăugat în 11/10/2012 de sanda_tulics
Multumesc pentru aprecieri. Fiti binecuvantate si voi...si nu uitati: "sa veghem in slujire"!
Adăugat în 11/10/2012 de francu.cristina
Statistici
  • Vizualizări: 1721
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni