Peste imaşul verde, alerg şi-alerg mereu,
Purtând un dor în suflet, un dor de Dumnezeu,
Privesc duios spre floarea ce stă să-mbobocească
Şi simt că tot mai tare, începe ca să crească,
Iubirea-mi pentru Tine, Isuse, Domnul meu.

Cu lacrima sub gene, deschid iar o fereastră,
Cutremură trăirea… Privind spre zarea-albastră,
De funiile iubirii, m-agăţ, m-agăţ mai tare,
Căci doar aşa pot Doamne, să salt peste răzoare,
Să urc printre tufişuri, pe muntele cel sfânt.

Ce limpede-i izvorul şi unda lui ce curge
Şi câtă tulburare, în sufletul ce-mi plânge,
Dar mare har am Tată, să ştiu că mă veghezi,
Deşi nu văd Preasfinte, continuu Tu lucrezi,
Căci vrei să faci din mine, un binecuvântat.

Alerg, alerg pe dealuri, cu mâinile întinse,
Purtând în plete vântul… În dimineţi aprinse,
Călcând pe roua ierbii, mă înfior şi gem,
Iar eul meu se face, mai mic, mai mic. Te chem,
Desăvârşeşte Doamne lucrarea Ta, Amin!

12/10/12, Barcelona