După psalmul 7
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: Psalmi  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de bragagiu in 12/10/2012
În Tine, Doamne, eu nădăjduiesc
Viața-mi după pavăza-Ți e doară,
Că-n jurul meu, în traiul pământesc,
Atâta chin și plâns mă înconjoară.

Atâția oameni batjocoritori
Vreau nedreptăți să-ndemne și să facă,
Mascându-le șireți pe sub culori,
Păstrând fățărniciile în teacă.

Ei de la Tine, Doamne, se ascund
Pitindu-se-n palate și în case,
Dar cade-n al mormântului afund
Acel ce altui groapa o săpase.

Pe cel ce uneltește numai rău
Același rău îi cade lui pe creștet...
Din arcul încordat de Dumnezeu
Săgeata fără milă îi lovește.

Căci Domnul e judecătorul drept
Și-a cumpănit și judecă popoare,
Cu inima mea sinceră aștept
Dreptatea Lui să-mi facă cercetare.

Și dacă-mi va găsi minciuni în sân
Și rugăciuni pe buze ipocrite,
Lasă dușmanul să mă calce în
Pământ cu năzuințele stâlcite.

De va vedea cuvântul c-am întors
Cu rău nevinovaților din față
Să îmi rămână sufletul meu stors
Pe sub călcâie vrăjmășești o viață.

Aștept și sper în fața Ta supus
Cu duhul și rărunchii în lumine:
Eu cred că Tu vei judeca, Isus,
După dreptatea care este-n mine.

Credinței mele-adaugă puteri
Și toarnă-n setea mea pentru iubire
Eliberări și binecuvântări,
Salvare de la orice prigonire.

Căci Tu mi-ai fost o viață-ntreagă scut
Și m-ai ferit de-o cale prăpădită...
Tu, Doamne, mă cunoști din început
Căci orice clipă-n Tine-a fost trăită.


"Credinței mele-adaugă puteri
Și toarnă-n setea mea, iubire" sau
Credinței mele-adaugă puteri
Și toarnă sete pentru(după) iubire.
Te rog nu te supara, cred ca "pentru" e cuvant in plus"
Domnul sa te binecuvinteze! Versurile sunt frumoase.
Adăugat în 13/10/2012 de fidelitate
Citiți mai atent. După ”iubire„ nu este vre-o virgulă ori punct. Rândul trei este o continuare. Mulţumesc. Domnul să vă binecuvânteye.
Adăugat în 13/10/2012 de bragagiu
Statistici
  • Vizualizări: 910
  • Export PDF: 30
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni