Aripile vâslesc pe vânt
Și dincolo de zare
Se duc străine de pământ -
Avânturi călătoare.

Cu văzul de lumină prins,
Iar sufletu-n privire
Din toamna pală-n necuprins
Trec ca o mulțumire.

Picturi în urmă le rămân
Cu versuri colorate
De unde-un nădușit suspin
S-ar vrea în libertate.

Ci numai toamnele l-aud
Călcându-l cu uitare
Și geamătu-n peisajul ud
Fără speranță moare.

De asta, necătând la zbor
Spre raiuri de verdeață,
Ecoului din urma lor
Aripi i-ntorc povață.

Ca el să îndrăznească-n sus
Cu-ardoare și fierbinte,
Delimitatul lui străpuns
Să-l treacă fără minte.

Cu inima-nceput și țel
Din datini de ștampile
Rupând inel după inel
Ce l-ar ținea-n argile

S-aspire încă mai înalt,
Să zboare mai departe
Prins de a cerului asalt
Și evadat de moarte...

Însă la dânsele s-a-ntors
Un zvon fără putere
Și-aripile, înspre frumos
Zburând, strigă-n durere.