Urmăreşte dragostea


Cel bun nu trâmbițează bunătatea,
Urmăreşte Adevărul, dreptatea,
Înfrânează limba cu dragostea,
Să nu înmugurească pacostea.

Fii îngăduitor, ca Isus răbdător,
El a suferit înțepătura spinilor,
Sângele a curs în har jertfitor,
Împletind cununa de învingător.

Din iubire a dat sufletului pace.
Necredința să nu poată, să atace.
Să bată inima în sfințire, dibace,
Cu a iubirii divine mijloace.

Nu fi grăbit, să-ţi deschizi gura,
Fii cumpătat, pune la gură măsura!
Să-înflorești ca o divină făptură,
S-atingi a neprihănirii statură.

Înțelepciunea stăpânește vorbirea,
Prin smerenie răstignește firea.
Ochilor sfinți, le face umezirea,
Și pune-n suflet neputrezirea.

Cel cu duhul potolit e un priceput!
Îşi înfrânează limba de la început.
Ochii dau sfințirii un văz crescut,
Urechile auzul bine și-l ascut.

Dragostea blândă, îngăduitoare,
Mângâie inima ca o raza de soare.
Dragostea-n altruism, e-înfloritoare,
În facere de bine, mereu arzătoare.

Dragostea-n bunătate, uită de sine.
Lucrează sfințire, e facere de bine.
Vede suferința, grăbește s-o aline,
Ajută nevoiașul, cu mâini divine.

Aude bine, strigătul de ajutor,
Să facă bine, pornește repejor.
Nu se aude nici un glas acuzator,
E binele din dragoste curgător.

Ura-i egoism, lasă-n urmă suspine,
Cârtitoare, prea plină de sine.
Ura-i trufie, mândru mărăcine,
Lucrează urgie, fără pic de rușine.

Ura are locaș în firea nepăsătoare,
Ea lovește chiar şi-n strâmtorare,
Nu-i pasă nici de omul, care moare,
Cu mândria și trufia sunt iscoditoare.

Dragostea asupra lumii, are biruinţă,
Revarsă șuvoi Harul, prin credinţă.
Rămâi sub a Duhului eternă știință,
Păzește bine a Domnului cerință.

Buzele neprihănite, sunt plăcute,
Ele nu vorbesc vrute şi nevrute.
În tăcere, s-asculte-s pricepute,
Ele-n sfințire n-au necunoscute.

Cine-şi înfrânează gura, e fericit,
Este un înţelept cu duhul potolit.
Nu-ntoarce rău, celui ce l-a lovit,
N-aruncă ocara, chiar de-a suferit.

El nu va face rău aproapelui său,
Nu se poartă cu nimeni ca un călău.
Nu întoarce niciodată rău pentru rău,
Nu lasă, să sune a bârfei zurgălău.

Cel neprihănit tace, nu clevetește,
El trăieşte Cuvântul – „Iubește!"
Cu sfințirea-n casă, locuiește,
Neprihănirii cu totul se dăruiește.

E-învăluit de o lumină cerească,
În mărinimie gata să strălucească,
Limba știe bine, să și-o potolească,
Spre Slava Domnului, s-o folosească.

Va fi îmbrăcat în haina neprihănirii,
Spălată în sânge, prin Harul iubirii.
Va zbura spre cer pe aripile sfințirii,
Cu o cântare nouă pe raza nemărginirii.

Va vedea cerul, bucuria absorbind,
Plin de slavă fericirea adăpostind.
Va vedea Noul Ierusalim strălucind
Şi pe Regele Divin, Isus, domnind.
AMIN