Sa fie o dupa amiaza
calda de toamna tarzie.
Cu linistea dormind in aerul pur
lumina sa curga ca miere-aurie
pe vechii uluci din gardu batran
prin crengile cu astazi mai goale
de frunzele date in aur regal.
Suspinul de vant tamaios
sa staruie-n dealuri domoale
suav, dureros si fara egal
pe harfele arse de bruma.
Sa-mi cant in suflet uitarea
un cantec de mult cunoscut.
Mai vie sa-mi fie chemarea
Spre zborul ce-mi creste in aripi tacut
de dor sa se-aprinda
faclii aurii in gutui
sa arda mocnita
racoarea in mere.
Sa fiu cu ai mei
la ultima strangere-a mainii
si-n ochii mamei sa-mi vad
privirea curata-n oglinda fantanii.