Miorita


Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iat-Un Ciobănel,
Tras ca prin inel,
Ce scrutează zarea,
Munţii ’nalţi şi marea,
Cu ochi lăcrimând,
Şi suflet plângând.

Că o mieluşea,
Chiar din turma Sa,
A plecat de-acasă,
Unde iarba-i deasă
Şi viaţa frumoasă,
Unde-s nopţi cu lună
Şi apa cea bună.
Şi cânta cu dor,
De Mântuitor:

*
–Mioriţă , laie,
Laie bucălaie,
De trei zile-ncoace
De Mine nu-ţi place
Şi-ai plecat de-acasă,
Unde iarba-i deasă
Şi viaţa frumoasă.

Ai plecat la munte,
Unde-s oi mai multe
Şi capre cornute
Şi cai năzdrăvani
Şi mai mulţi ciobani,
Poate-s mai frumoşi,
Sau mai arătoşi,
Poate-s mai bogaţi
Şi-au mai mulţi argaţi.
Dar Eu te-am iubit
Şi te-am îngrijit,
Cum ştiui mai bine,
Chiar M-am dat pe Mine.

*
C-ai rămas orfană
Şi fără de mamă,
Căci s-a petrecut,
Chiar când te-ai născut
Şi-ai rămas pe jos
Doar piele şi os,
Iar Eu te-am luat
Şi răni ţi-am legat,
Cu cămaşa Mea
Ca pe-o turturea
Te dusei acasă
Şi te-am pus la masă,
Te-am hrănit cu lapte,
Şi chiar cu de toate.

*

Te crescui aşa,
Ca pe fata mea,
Te făcuşi frumoasă,
Ca o-mpărăteasă,
Mândră chiar de tot
Şi frumoasă foc.

Şi-atunci M-ai lăsat
Şi chiar ai plecat
Pe la alţi ciobani
Cu cai năzdrăvan,i
Şi cu oi mai multe
Şi capre cornute.

*
De mai mult de-un an,
Baciul cel viclean,
Te-a ademenit,
Pe la asfinţit,
Să te duci cu el,
Că-i năzdrăvănel.


Şi tu te-ai tot dus,
Cam pe la apus
Şi nici nu-ţi păsa,
C-am rămas aşa,
Cu ochi lăcrimând,
Şi suflet plângând.

*
Dacă aţi zărit,
Dacă-aţi auzit,
Cumva prin zăvoi,
Behăit de oi
Şi-o oaie frumoasă,
Ca o-mpărăteasă,
Mândră chiar de tot
Şi frumoasă foc ,
Să-i spuneţi aşa,
Ca din partea mea:

C-o aştept acasă,
Să Mi-o fac mireasă,
O aştept în prag,
Ca să-i fiu mai drag,
Cu o coroniţă,
Pentru-a ei fruntiţă,
Din aur curat,
De Mine lucrat
Şi c-o stea pe ea,
Pentru mândra Mea.
Mândră chiar de tot
Şi frumoasă foc.
Şi ’om tot zbura
Sus spre casa Mea,
Uşor ca-ntr-un vis,
Chiar spre Paradis,
Sus la Tatăl meu,
Sfântul Dumnezeu!