Vasul meu de alabastru


Vasul meu de alabastru,
Plin cu mir de nard curat,
Ţi L-am dăruit Isuse,
Căci Tu m-ai răscumpărat.

Vasul meu de alabastru,
Plin cu mir mirositor,
Ţi L-am dăruit Isuse,
Căci Tu mi-eşti Mântuitor.

...Stam aşa , încremenită ,
Când în faţa Ta m-au dus...
–Vezi, femeia desfrânată
Să vedem ce ai de spus?

A fost prinsă în adulter,
Pe când fapta săvârşea,
E femeia de moravuri,
Ce o ai în faţa Ta.

Pe o astfel de femeie,
Moise-a zis s-o omorâm,
Să ne spui a Ta părere,
Ca să ştim ce hotărâm.

…Stam , aşa , încremenită ,
Între cei ce mă pârau,
Nefiinţa-mi da târcoale,
Când viaţa mi-o cereau.

De la viată-mi luam adio,
De la fraţi şi de la sat,
Nu întrezăream să fie,
Vreo speranţă de scăpat.

Chiar şi Simon fariseul,
Ce de mine-a profitat,
Cel ce mi-a jurat iubire,
Cel mai mult m-a condamnat.

Numai Tu, de Unul singur,
Cu un calm împărătesc,
Ai respins acuzatorii,
Şi astfel acum trăiesc.

N-am să înţeleg vreodată
De ce nu m-ai condamnat,
N-am să înţeleg iubirea,
Ce de moarte m-a scăpat.

Nu va înţelege nimeni,
Cât de mult eu Te iubesc,
E o taină pentru oameni,
Că eu astăzi mai trăiesc.

Viaţa mea scumpe Isuse,
E ascunsă-n viaţa Ta,
Voia Ta de-acum cu mine,
Să se facă cum vei vrea.

Darul meu , scumpe Isuse ,
Este poate ne-nsemnat,
N-am mai mult, te rog mă iartă ,
Este totul ce Ţi-am dat.

Munţi întregi de diamante
Şi de aur de Ţi-aş da,
Tot n-ar fi destul să şteargă,
Un păcat din Cartea Ta.

De vor râde fariseii,
De mă vor batjocori,
N-are nicio importanţă,
Eu prin Tine voi trăi.

Ne-nţeles de-o lume-ntreagă,
Când spre cruce ai păşit,
Te-ai înseninat o clipă,
Când pe mine m-ai zărit.

Un tâlhar, o depravată,
Şi vreo doi, trei ucenici,
Mama Ta şi un apostol,
Ţi-au rămas atunci amici.


Dar când vei veni în slavă,
În împărăţia Ta,
O mulţime nesfârşită,
Te va binecuvânta!