Tâlharul mântuit
– De unde vii măi, frate,
La noi în galaxie?
– Vin tocmai de departe,
Din Ţara cea de glie.
– Dar stelele-n coroană
Cum, cine ţi le-a pus?
– Chiar Împăratul vostru,
Şi-al nostru Domn Isus.
– Dar pentru care fapte?
Să ştim ce ai făcut...
La noi în galaxie ,
Deci, cum ai apărut?
– Eu chiar n-am nicio faptă
Căci seara-am şi murit,
Am fost din întâmplare,
Cu Domnul răstignit.
A fost bătut în cuie,
Pe cruce pironit,
Dar n-avea nici o vină,
Fiind neprihănit.
Noi blestemam în chinuri,
Ce nici nu poţi să spui,
Nu-nţelegeam nobleţea,
Şi nici iubirea Lui.
În chinuri sus pe cruce,
Pe Tatăl L-a rugat:
,,O Tată, Te rog, iartă-i,
Căci ei nu ştiu ce fac!"
Şi-am înţeles îndată,
Că-I Fiu de Dumnezeu,
Iar eu sfârşeam pe cruce,
Pentru păcatul meu.
De sunt şi eu pe-aicea,
E-un lucru ne-nţeles,
Să fiu cu El în ceruri,
Doar Domnul a ales.
Eu chiar n-am nicio faptă,
Cu ce să mă mândresc...
E marea Sa minune,
Că-n ceruri locuiesc.
De vreţi cumva vreun nume,
Chiar unul potrivit,
Puteţi deci, să îmi spuneţi:
Tâlharul mântuit!