Bunica


Bunico, te stinseşi fără de veste
Iar noi încă pe-aici printre streini
Plecaţi să strângem câteva parale
Ajunserăm pe-aicea peregrini.

Tu ne-ai condus pe toţi
Până la poartă
Şi te-ntrebai de ne vei revedea?
Iar ruga-ţi înălţai
În gând şi-n şoaptă
Până ce zarea lumii ne-nghiţea.

Bunico, aşa e lumea asta, strâmbă
Puţină miere,
Şi mai mult pelin
Se stinge, uite, ca o lumânare
Unii se duc de tot
Alţii mai vin …

Ne vei lipsi prea mult,
Bună duioasă,
Aşa e soarta noastră pe pământ
Vom reveni şi noi curând, acasă
Şi te vom plânge
Creştineşte la mormânt.

Naomi creşte mare
Şi chiar gângureşte
Şi are poftă mare de umblat
Ah, ce păcat
Că nu te va cunoaşte
Decât din poze
Ce le-am adunat.

Cât va mai fi, doar
Domnul poate să ştie
Cât vom mai rătăci
Pe-aici şi noi
Cât pribegim prin lumea cea pustie
Unul se naşte,
Şi plecară doi.



Tu şi bunicul,
Unul lângă altul
Vă odihniţi
De cât aţi mai umblat
Doi porumbei cu aripile strânse
Sătui de pribegit
Şi de zburat.

Până ce Domnul nostru în mărire
Va reveni pe nori
În strălucirea Sa
Vom fi cu toţii chiar la noi acas'
Când Domnul va veni
Ca să ne ia !