Ce e iubirea din neantul asfinţit?
Cum ştiu că sunt sau nu iubit?
Că inima-i datoare ca sa-mi spună
Că dragostea s-a frânt ca o pendulă!

Cum prinzi un vraci în propriile-i metehne
Ce plin de leacuri, rana a-vindecat.
Aşa-i iubirea când, printre antene
Pe om, cu-n lanţ de aur l-a legat!

Iubirea? Este o-taină plină de nesocotiri
Şi nu-i o lume ca din basme, şi nici poveşti, nici amintiri...
Dar, totuşi este-o realitatece poate dărâma un zid...
De multe ori o face bine, de alte ori, în mod perfid!

Şi ce mai e iubirea, decât jertfă nimicitoare,
Ce poate ridica un suflet, sau poate altul să-l doboare...
Un trist concert ce-i plin de graţii,
O mare lungă între naţii, un sânge ce îl au doar fraţii!

Iubirea? E-o colivie aurită cu nestemate-mpodobită!
E-o inima zburătoare, ce urlă-n foc ca o vâltoare...
E-un vânător cu arc măiastru, sau poate este un sihastru
Ce e agil, sau meditează, se teme, sau nu dormitează!

Aşa priveşte lumea toată,
Iubirea ca fiind o roată
Ce se învârte dubios!
Iubirea,... însă,... e ... HRISTOS!!!
Când spun: ISUS, s-a înţeles!
Tot ce s-a spus... nu are sens!!!