La părtăşia Lui preafericită,
ai fost ales de Domnul din vecie,
ca să depui o netăgăduită
a existenţei Sale, mărturie.

Dar n-au fost ochi să vadă nevăzutul,
urechi s-audă-n ceruri osanale,
căci nu-i posibil ca să poarte lutul
povara veşniciei triumfale.

Şi totuşi, mărturie-a veşniciei
n-au fost aleşi nici îngerii din slavă.
Această slujbă ţi-a fost dată ţie,
fiinţă trecătoare şi firavă.

Ce viaţă trebuie să ai în lume
ca să se vadă-n tine Nevăzutul...!
ce sfinte buze, când preasfântul Nume
atinge cu sublimu-I sunet, lutul...!

Ce ochi curaţi şi ce privire sfântă
să ai spre semeni, când Îi duci solia...!
Prin gura ta, chiar Dumnezeu cuvântă
când lumii Îi vesteşti Împărăţia...!

Ce lepădare trebuie, de sine...!
Ce demnitate-n sfântă umilinţă...!
Să-L reprezinţi pe Dumnezeu prin tine
e cea mai-naltă slujbă cu putinţă.

Nu te-a ales în slujba lui un rege,
oricât ar fi puterea lui de mare,
ci, mai presus de omeneasca lege,
chiar Domnul te-a ales pentru lucrare.

Fântânile din cer ţâşnesc din tine...
Fântâna ta în ceruri sus ţâşneşte.
Aşa o apă satură pe-oricine
şi-orice mister deplin se limpezeşte.

Tu străluceşti ca piatra preţioasă
săpată pe efodul pomenirii.
De pe acum, în cer eşti ca acasă,
mărturisit la Tronul Mântuirii.

O, merită să suferi cu răbdare
prigoană, şi nevoi, şi încercare.
Tu nu o vezi, dar slava ta e mare:
întregul cer îţi cântă-n sărbătoare.

Deci bucură-te, cântă şi tresaltă,
căci Domnul te-a ales drept mărturie
decât oricare alta mai înaltă,
mai mare chiar de veşnicie...