Ochii Domnului străbat
Tot pământu-n lung şi lat!
Căuând numai pe-acel
Ce-are nevoie de El,
Să-I predea temerile,
Să-i poarte poverile,
Netezind cărările,
Limpezindu-i zările;
Care spune ,,nu mai pot"
Care n-are nici un loc,
Bun să fie de-adăpost
Şi se vede făr-un rost.

Ochii Domnului străbat
Căutând în lung şi-n lat
Pe cel care e mai slab;
Amărât şi-mpovărat,
Care, cu adevărat
Se simte îndatorat;
Că Domnul nostru cel drag
I-a deschis braţele larg,
S-a uitat şi l-a privit:
Oh, cât a mai suferit!
Şi la El l-a şi primit;
De toate l-a izbăvit.

Ochii Domnului străbat
De la un cap la celălalt!
Care în nevoi se zbat,
Chinuit şi zdruncinat,
Care-L cheamă-n ajutor,
Cine n-are nici un spor,
Cin' se-nneacă pe uscat,
Cin' zice s-a-mpiedicat;
Oricine este acel
Ce-are nevoie de El!

Pentru că, numai acel
Este dependent de El;
Iar Domnul se bucură
Şi-l îmbracă-n purpură.
Îl ajută şi îi poartă
Necazul, povara toată.
Pe cel slab El îl iubeşte
Şi-n el se desăvârşeşte;
Îi este de ajutor,
Şi-i place că-I Dătător.
Domnul nostru-I dragoste
Slava, El nu Şi-o împarte!

Ochii Domnului străbat
Şi privesc la noi cu drag;
Când Lui îi mărturisim,
Că-n El, noi nădăjduim,
Fără El noi nu putem,
Şi de-aceea Îl rugăm;
El să se desăvârşească,
Prin puterea Lui cerească,
În noi, cei atât de slabi
Dar în El, atât de tari!

A.N
13.10.2012 Firenze