La pieptul Său

Între malurile vieții eram stoarsă de zăduf,
De febra ispitelor dezlănțuite cu fiere.
Mă luptam cu valurile stârnite de năduf,
Care-n oceanul vieții slăbeau a mea putere.

Timpul meu trecea în pas alergător spre sfârșit;
Obosită priveam spre nemărginitul văzduh.
Năucă îmi frecam ochii deschiși în infinit.
Și-am descoperit o credința reală, prin duh.

Văd tot mai clar lucrurile efemere, ce pier,
Aflu, cum pot iute, de ele să mă debarasez.
În lumină totul devine clar, nimic nu-i mister.
La pieptul Lui Isus e salvarea mea. Nu visez.

Prin credință stau liniștită în barca salvării,
Mă las metamorfozată de Isus pe deplin.
Atrasă de jerfa mirifică, a eliberării,
Nădăjduind, c-ajung o fiică cu caracter divin.

Fiecare pas vreau... să-l fac cu Isus împreună.
Să mă poarte pe aripile zborului etern.
Să nu pot fi frântă de nici un val, nici furtună,
Totdeauna pe pieptul Său, capul iute aștern.

Mi-a descoperit... că mă iubește așa cum sunt.
Și m-ajută să scap, de tot ce nu pot și nu-i place.
Chiar și acum, în toamna vieții când firu-i cărunt,
Isus... un copil minunat din mine poate face.

Trecut-au ani şi ani peste mine... verzi... zile uscate,
Azi anilor mei, am găsit pace la pieptul Său sfânt.
Urcă rugăciunile în Duh... cu energii alimentate.
Și hrănită sunt, zi de zi, de Isus, prin CUVÂNT!

Au trecut peste mine ani și ani de suferință...
Cer putere, să nu ajung, să mă pierd pe cărare.
Să crească în mine... rodul sfințirii din credință,
Să mă asemăn cu Isus... din ce în ce... mai tare.
Amin!