Ştiam Doamne, c-ai să revii!
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Pe aripile Credinţei  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Duverna in 25/10/2012
Ştiam Doamne, c-ai să revii!

Ştiam Doamne, c-ai să revii
Din cerul sfânt şi prea curat
Unde la Tatăl Te-ai-nălţat
Ca să aduni pe-ai Tăi copii,
Dar firea mă ţine-ancorat
Cu-ale ei pofte-n lanţ legat

Ştiam Doamne, c-ai să revii
La turma ce-aşteaptă cu dor
Să fie-o turmă şi-un Păstor,
Să-Ţi dea mărire-n veşnicii
Dar firea-mi cea blestemată,
Nu vrea să fie transformată!

Ştiam Doamne, c-ai să revii
Pe nori cu slavă şi mărire,
S-aduci frumoasa izbăvire
La toţi preasfinţii Tăi copii,
Dar firea-mi, în rândul lor
Nu Te-ar vrea ca Salvator!

Ea ar fi vrut să stau departe
De-acei care se pregăteau,
Şi cu mult dor Te aşteptau
Ca de Tine, s-aibă parte, -
Dar în sfârşit, Spiritul Sfânt
Şi duh şi firea, mi-au înfrânt!

Şi-n rându-acela, minunat,
Al celor care-Ţi sunt copii
Şi Te-aşteptau ca să revii,
Am fost cuprins şi cooptat
Să mă pot Doamne bucura
Când voi vedea venirea Ta!

Flavius Laurian Duverna
22 octombrie 2012
Cât de minunat este atunci când avem încredinţarea că Domnul va veni şi nu va zăbovi!!!
Multe binecuvântări!
Adăugat în 25/10/2012 de maria23luca
Statistici
  • Vizualizări: 701
  • Export PDF: 48
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni