În ziua-n care versurile curg


În ziua-n care versurile curg
Ţâşnind ca o fântână,
Te rog slăvite Creator,
Să nu mă laşi de mână.

Nu mă lăsa de capul meu
Să plimb cum vreau condeiul
Am fost cândva şi eu ateu
Şi-i ştiu perfect temeiul.

Să mă întorc eu n-aş dori
La ce am fost odată...
Acesta-i sensul de a fi
Pe lumea asta plată.

De-aceea mintea Ţi-o supun
Aşa cum Tu ai vrea
Şi doar o vorbă dacă spun,
Să fie vorba Ta.

Să nu mă laşi să rătăcesc
Pe multele cărări
Nici n-aş dori să m-amăgesc
Cu mari iluminări.

Tu m-ai condus pe acest drum
În mine nu mai cred defel
Încredinţez al meu condei,
Să faci ce vrei din el.