Un nebun zicea odată ...


Un nebun zicea odată:
Nu există Dumnezeu
Un băiat ca orişicare
Numai că era ateu.

Când plecă în lumea mare
Era foarte optimist
Avea câteva parale
Fiind fiu de adventist.

Se ferea să afle lumea
Ce religie avea
Şi dorea să uite iute
Chiar de obârşia sa.

O poveste de iubire
Cam târziu când s-a ivit
Viaţa-i lumină o clipă
Ca un alb meteorit.

O viaţă minunată
Ca de basm se-nfiripă
Când nebunul din poveste
Chiar de Dumnezeu scăpă.

Conştiinţa-i da târcoale
Tot în calea sa mereu
–Fugi de-aci mă lasă-n pace
Vreau de-acum să fiu chiar eu!

Îmi furi personalitatea
Eu în viaţă m-aş distra
Asta e realitatea
Nu mai sta în calea mea.

Iar de dogme şi religii
Chiar că rău mi s-a acrit
Sunt un om dintr-o bucată
Nu vreau să fiu ipocrit.

Ce-mi propui aici, acuma
Este foarte demodat
Iar Isus cel din Scriptură
E un mit de mult uzat.

N-am s-ajung de râsul lumii
Cu concepţii învechite
Eşti o babă cam pe ducă
Cu veşminte ponosite.

Viaţa merge înainte
Nu sunt clipe de pierdut...
–Fiule te fă cuminte,
Vorba ta m-a cam durut.

Tot mai rar se-aude vocea
Ce viaţa îi mustra
Era dur nebunul nostru
Cu cea care-l sfătuia.

Căci în viaţă sunt capcane
Puse-n orişice moment
Vânturi mari şi uragane
Ce-l lovesc pe imprudent.

Înc-o voce se aude
Ce vorbeşte apăsat:
–Hai, trăieşte-ţi scurta viaţă
Ori de nu, eşti un ratat!

Şi se puse omul nostru
Pe mâncat şi pe trăit
Şi spunea la orişicine
Că nu este ipocrit.

Dar iubirea ideală
Ca un vis s-a destrămat
Şi astfel băiatul nostru
Chiar ajunse un ratat.

Iar Isus privi cu milă
La băiatul răvăşit
Îi vorbi cu bunătate
Şi la El iar l-a primit.


Îl trimise în lucrare
Şi-l făcu chiar solul Său
Ca să strige-n gura mare
Că există Dumnezeu!



*
Un nebun zicea odată
Nu există Dumnezeu
Vreau să fac o precizare
Că acela am fost eu!

Cel ce scriu această carte
După ani îndelungaţi
Dumnezeu iar ne primeşte
Căci de El suntem creaţi.

Pentru buna Sa plăcere
Şi pentru un trai curat
Pentru multă fericire
El să fie lăudat.

Iar de spui şi tu în tine
Cum am zis şi eu cândva
Fără nici o îndoială
Vei păţi şi tu aşa.

De visezi la fericire
Placă-ţi te rog sfatul meu
Să Îl pui în capul mesei
Chiar pe Domnul Dumnezeu.

Dacă eşti dintr-o bucată
Cum îţi spui în sinea ta
Nu uita că scurta viaţă
Curând se va termina.

Mai târziu, sau mai devreme
Totuşi, sigur vei pleca
Şi sentinţa pe vecie
Singur tu ţi-o vei semna.


Iar în ziua judecăţii
Când la bară tu vei sta
Ai de dat o socoteală:
Ce-ai făcut cu viaţa ta?

Şi pe lumea asta mare
Orişicât te-ai fi trudit
Vei rămâne în picioare
Prin Isus cel răstignit.


Inima numai ne-o cere
Să I-o punem pe altar
Nu avem chiar nici un merit
Ce suntem, suntem prin har.

Iar de-atunci el asta spune
Chiar cu patos şi mult zel
Cum Isus te mântuieşte
Şi cum l-a iertat pe el.

Cum viaţa şifonată
Din nimic i-a refăcut
Cum s-a îngrijit să-nchidă
Rănile ce l-au durut.

De atunci el este omul
Tot mereu în slujba Sa
Şi visează-n orice clipă
Doar la revenirea Sa.

El visează la coroana
Ce-o va pune la pământ
Că nu are nici un merit
Căci Hristos îl face sfânt.

Miliarde de coroane
Vor fi puse-n faţa Sa
Şi chiar una dintre ele
Poate fi coroana ta.