La colibă


E viaţa minunată la colibă,
N-ai nici vecini cu cine te certa,
La ora cinci îţi cântă pitpalacul,
Şi fără ceas la fix te-i deştepta.

Îşi cheamă la dejun toţi puişorii,
Îi strigă la apel şi pe-nserat,
Vin zgribuliţi şi somnoroşi sărmanii,
Vor toţi să crească să se vadă de zburat.

E ordine şi multă cumpătare,
Doar grauri-şi mai fac puţin de cap,
Eu mi-am cules chiar şi un pumn de mure,
Pentru desert şi poftă de mâncat.

Mă uit să văd pe unde-i săpăliga,
Şi caut binişor cam peste tot,
Iar câinii îşi aşteaptă mămăliga,
Dar stau cuminţi şi se mai ling pe bot.


*

Dar mi-a venit din nou iar o idee
Şi iau condeiul iute s-o aştern,
Şi uite-aşa se naşte poezia
O, Doamne, fă-mă mare să discern.

As vrea să pun în versuri numai voia-Ţi sfântă,
Să nu adaug nici să nu omit,
Să spun la oameni tot ce mă frământă,
Să n-o vopsesc şi s-o spoiesc cu chit.

Şi vine seara după-o zi de muncă,
După zăduf şi după transpirat,
Fazanii-au dispărut şi toţi se culcă,
Sunt oboist dar totuşi nu-s culcat.

Sunt singur singurel numai cu Tine,
Aş vrea să ştiu care e vrerea Ta,
Şi-ncep să cânt o nouă melodie,
Să mă conduci de mână unde-I vrea.


Privesc uimit la marea Ta zidire,
Mă uit în sus la cerul înstelat,
Tu te-ngrijeşti de toate şi de fiecare,
Că nu lipseşte nici o stea la numărat.

De-am creşte şi noi Doamne în credinţă,
Să ne vezi mari şi gata de zburat,
Să ne conduci pe toţi la biruinţă,
Şi să ieşim atunci la numărat.

Tu ne vrei mari şi gata la chemare,
Să nu mai stăm aşa de zgribuliţi,
Să ne trimiţi în Marea Ta Lucrare,
Să biruim şi nu să fim doar biruiţi!


Socodor, 2005