Din cutie în cutie


Aşezaţi în cutia asta mare,
Pentr-un scop bine definit
Am făcut din ea loc de depozitare,
Şi nu o treaptă înspre infinit!


Căci aşa e omul cât trăieşte,
Stă ascuns într-o cutie de beton
Şi i se pare că o stăpâneşte,
Veşnic, ca un împărat pe tron!


Şi fie ziua cât de mare,
El aleargă-ntr-o cutie ca de fier
Ca să aibe şi s-adune în hambare
Numai lucruri care pier!


Iar apoi toată truda o pune la cutie,
Ca să-şi facă batrâneţea mai uşoară
Deşi de multe ori fără să ştie
Dă de două ori din aripă şi zboară!


Şi ce folos de tot ce are?
Şi de ce a reuşit să facă...
Când se-apropie clipa de plecare,
Iar cutia stă să se desfacă!


O, omule gândeşte-te la veşnicie
Şi priveşte cerul ce-ţi întinde-o mână
Până nu-ţi depui trupu-ntr-o cutie,
La doi metri sub ţărână!


Şi-mpacă-te cu Dumnezeu degrabă,
Câtă vreme este har...
Ca să toarne în cutia ta cea slabă,
Mântuire şi iertare-n dar!


~Amin~