Oh, crudă deșertăciune!

Autor: Nănău Adinuţa | Album: Priviri către cer | Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de 1954adina.9mai in 28/10/2012

Referințe

Eclesiastul 1:1-9

ECLESIASTUL SAU PROPOVĂDUITORUL
Mersul tuturor lucrurilor
Eclesiastul 1:1 Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.
Eclesiastul 1:2 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
Eclesiastul 1:3 Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?
Eclesiastul 1:4 Un neam trece, altul vine şi pământul rămâne veşnic în picioare.
Eclesiastul 1:5 Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
Eclesiastul 1:6 Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotituri.
Eclesiastul 1:7 Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.
Eclesiastul 1:8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind şi urechea nu oboseşte auzind.
Eclesiastul 1:9 Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

Ce folos poate-avea omul
De toată truda ce și-o dă?
Când nu poate fi ca pomul
Care creşte lâng-o apă?

Ce folos mai poate-avea
Când e tot deşertăciune?
Astăzi, din toată truda sa
Nimic,-nimica nu rămâne!

Oh, crudă deşertăciune!
Ce-i viaţa mea în faţa ta?
Un neam trece, altul vine...
Eu nu voi şti ce va urma.

Orice om e doar suflare;
Oricât de bine s-ar ţinea!
Soarele din nou răsare,
Pământul nu va dispărea.

Spre amiazăzi suflă vântul
Se-ntoarce la mează-noapte;
Se-nvârte pe tot pământul
Şi se duce, şi se-ntoarce...
Mereu făcând aceleaşi roate.

Râurile-n mări se varsă
Şi tot nu se umple-o mare!
Curg şi iar fac cale-ntoarsă;
Toate-s într-o frământare.

Ce a fost, o să mai fie
Nimic nu e nou sub soare;
Oh,... deşertăciune vie...
Nimic, nu e la întâmplare!

Totu-i doar deşertăciune
Nimic nu-i cum ţi se pare;
Un neam pleacă, altul vine...
Şi tu crezi că-i o schimbare...

Dar, e doar continuare;
Caruselul tot se-nvârte,
Şi asişti din depărtare,
Aşteptând să se întâmple,

Ca într-un mare deja-vu!
Tot ce-a fost, iar o să fie...
Oh,... tu desertăciune, tu,
Cât poţi fi de amăruie!

A.N
15.10.2012 Firenze

Privind şi meditând la viitor, spre care viaţa noastră efemeră se îndreaptă vertiginos sub imboldul păcatului, ajungem la tristă concluzie că totul este deşertăciune, şi va fi deşertăciune, pâna la instaurarea creaţiei noi în Universul lui Dumnezeu, cu veşnicia lui.

Adăugat în 28/10/2012 de Duverna

Asa este tot ce este a mai fost, si ce a fost are sa mai fie, Domnul sa ne dea putere sa fim biruitori. Fii binecuvantata.

Adăugat în 28/10/2012 de florenta.sarmasan

Aici nu este lumea noastră a celor ce-L iubim pe Domnul Isus, de aceea toate nu-s decât dşertăciune. Frumoase şi aceste versuri, ziditoare şi după Cuvânt. Fii binecuvântată!

Adăugat în 28/10/2012 de floridinmaracineni