Când m-ai chemat din întuneric la lumină,
Atunci Îți împleteam din spini cunună.
A mea greșeală, Ți-o așeza pe frunte,
Păcatul meu Te-a batjocorit pe culme.

Răcnea ura din mine: Răstignire! Răstignire!
Bezna din mine, nu vedea blânda privire;
Cu ale mele fărădelegi coasta Ți-am străpuns,
Pe lemn, pe pământ, sângele șiroind a curs.

A mea-nălțare și mândrie Te-a pironit pe cruce.
Eu Ți-am bătut cuiele-n palme și-n picioare,
Rătăcirea mea Te-a pus Isus, între tâlhari
Pe culmea durerii, acolo, Te-am lăsat ca să mori.

Pământul s-a cutremurat, cerul s-a răzbunat
Atunci m-am temut; spre Tine m-am uitat.
În ochii suferinzi, zărit-am un licăr: ne-mai întâlnit!
Inima mi-a fulgerat: era iubirea ce m-a căutat...!

Săgeți loveau în mine, chemarea din privire...
Și-au luminat fulgerele întunericul din mine,
Căzut-am în genunchi la cruce îndurerat,
Iertare Îți cerea călăul ce Te-a crucificat.

Lacrima se contopea cu picurul de sânge
Iubirea Ta pătrunsă adânc în inima ce plânge,
Dragostea Ta mi-a spălat haina pătată
Cu sângele ce șiroia din sfânta coastă.

Simțeam alin în adiere și sfânta mângâiere
Acolo mi-ai iertat păcatul, a mea fărădelege
Ai șters cu a Ta iubire, din viață, trecutul tot,
M-ai îndemnat să urc spre vârf, că pot.

Mereu cu mine, alăture-ai urcat înaintea mea.
Eu Te-am ascult, pășesc acum pe urma Ta,
În greul vieții, tristeți, și prin suferință,
Iubirea Ta, pe brațe mă ține, îmi dai biruință.

Milă Ți-a fost, m-ai ridicat de jos din colbul lumii,
Piciorul mi l-ai pus, pe treapta siguranței,și a iubirii.
Acuma urc, de mână cu Tine, spre patria mult dorită,
Tot ce e lumesc, și nu îți place Ție, las în urmă.

Îți mulțumesc. Te preamăresc, Te slăvesc,
Căci dintre cei pierduți și păcătoși, Tu m-ai ales.
Smerit Te aștept, îngenunchiat, supus
Când ai să vi, să plec cu Tine, spre drumul ceresc.