Ai fi putut să fii un bun samaritean,
De te opreai din drum, s-ajuţi pe-acel sărman,
Dar ai trecut pasiv, privind chiar cu mânie,
Cum de-a-ndrăznit săracul, să-ţi ceară ceva ţie.

Nu te-a durut tristeţea din ochii lui în lacrimi,
Nici rana sa adâncă, nici viaţa lui de patimi,
În tremuratul vocii, în ampla tânguire,
Nu ai văzut amarul şi-a lui nădăjduire.

Văzut-ai prieten dragă, doar ce ai vrut să vezi,
Dar dincolo de fapte, mai mult e decât crezi,
Un suflet ce vibrează-n acord cu Dumnezeu,
Se-apleacă-ntotdeauna s-ajute-un om la greu.

Nu ştii-vei niciodată de ce în lumea asta,
Unii primesc doar lauri şi alţii doar năpasta,
Vase de lut, de cinste, sau vase de ocară,
O viaţă-ndestulată, sau una grea, amară,

Domnul le rânduieşte! Tu fii om orişicând,
Să porţi iubirea-n suflet, în inimă şi gând,
Nu judeca, nu râde, nu fii părtinitor,
Căci haina nu te face nicicând nemuritor.

Să-ţi aminteşti de pilda bogatului sărman,
De Lazăr, amărâtul, bogat fără un ban,
Când Domnul cântărit-a trăirea celor doi,
Care a fost verdictul, spre viaţa de apoi?

Ai fi putut să fii un bun samaritean,
Dar ai trecut în fugă pe lângă-acel sărman,
Ai luat cu tin-fărâma şi bruma de speranţă,
Ce o nutrea săracu-n trudita sa viaţă.

Gândeşte înainte de-a face-un pas sau doi,
Deciziile pripite te trag spre înapoi,
Priveşti cu mulţumire ce eşti, la câte ai,
Dar pentru cer prieten, din partea ta, ce dai?

30/10/12, Barcelona