Prin greutăţi şi suferinţe multe
ce-adeseori mi Te-au învăluit,
eu Te-am urmat în viaţă, sus, pe munte
şi Chipul Tău, zărindu-L, Te-am iubit...
În umbletu-mi i-am întărit pe alţii -
tot sufletul mi-am pus ca să-i mângâi -
Greşit m-au înţeles adesea fraţii,
răstălmăcindu-mi dragostea dintâi.
Ştiu, n-or să mă-nţeleagă toţi, vreodată -
nici cel de care sunt legată-n veci,
nici cei mai buni prieteni n-or să poată
dar Tu... şi în greşeli mă înţelegi.
De-aceea-n Tine am credinţă vie
că azi, când din iubire Te urmez,
e pentru Tine-atâta bucurie,
că Ţi-este drag, din cer să mă veghezi.
Şi când în Slava slăvilor divine
mi s-or deschide ochii, în sfârşit,
atunci... mărturisi-va pentru mine
iubirea Ta, întoarsă înmiit...
Mă vei lua atunci duios, de mână,
ca pe-o mireasă dusă la altar...
Tu Însuţi îmi vei pune-acea cunună
ce-i vrednică de Tronul Tău de Har.
Şi-acolo, când năframa-mi va fi trasă,
când voi privi la chipul Tău divin,
voi şti că spre vecia glorioasă
am suferit în viaţă prea puţin...
Fie binecuvantat autorul, dar si cel care a adaugat-o!
Nu poți decât să te minunezi de adevărul ce reiese din această poezie și de frumusețea simplității sale dar plină de expresivitate.
Fii binecuvântată sora Flori