Un om cu trei prichindei
Mă aflam într-un metrou,
Mă-ntorceam chiar de la şcoală,
Veneam după o zi grea,
Eram frânt de oboseală .
La o staţie urcară
Un om cu trei prichindei,
Trenul era tot al lor,
Cum să mai încapi de ei ?
Alergau în lung şi-n lat,
Deh' , copii neştiutori,
Pe bombeie ne călcau,
Lustruite chiar în zori .
Omul nostru se aşază,
Îşi cuprinse capu-n palme,
Ziceai că nici nu aude,
Se părea chiar că el doarme .
Damele încep să ţipe,
La culme indignate,
-Ah , ce mai obrăznicie,
Domnule , dar nu se poate !
Omul ce părea că doarme,
Îşi ridică cu greu capul,
Vai ce inimă zdrobită,
Vai de viaţa lui săracul !
-Ah , vă rog să mă scuzaţi,
Tocmai vin de la spital,
Astăzi mi-a murit soţia,
De arăt în aşa hal .
Haideţi dragii mei copii
În curând vom fi acasă,
Vom fi unul mai puţin,
Unul mai puţin la masă .
Dumnul va purta de grijă,
S-avem totuşi de mâncare,
El e bun şi milostiv,
Îngrijind de fiecare .
Copilaşii se opriră
Se făcu linişte mare,
Se-auzeau doar roţi de tren,
Şi suspine la madame .
*
Câte drame se petrec,
Câte zboruri se tot frâng,
Câţi copii rămân orfani,
Şi câţi soţi rămân şi plâng ?
Iarăşi noi nepăsători,
Celor ce ne merge bine,
Trecem iute mai departe,
Printre lacrimi şi suspine .
Omule , ce-ţi merge bine
Nu ai vrea să te opreşti,
Lângă un copil orfan,
Şi de Domnul să-i vorbeşti ?
Întâmplare adevărată inspirată
din predica pastorului Mihai Maur
Multă binecuvântare.