Ascultă simfonia frunzelor ce cad...
Ce joacă legănate în vânt agale
Şi se aşază îngălbenite la al tău prag
Sub foşnetul de paşi ca un covor bogat
Îţi reamintesc din nou... că viaţa-i trecătoare.

O frunză ruginită în palma ta ai prins
Ce azi s-a rupt desprinsă din grădină
Şi parcă o tristeţe-n suflet te-a cuprins
Căci înţelegi că anii vieţii ţi s-au stins
Şi-ţi vei culege roada şi grâul din neghină.

...Priveşti prin geam la cârdurile de cocori
Şi o lacrimă... ţi s-a oprit în gene...
Să nu descurajezi... căci dincolo de nori
Este un Soare Veşnic şi strălucitor
Şi un Cer plin de lumini şi bucurii eterne.

Cad frunzele... de vânt şi ploi purtate
Dar... iarăşi va veni o primăvară...
Căci în ramuri este viaţă... nu-s uscate
Va învia natura în flori înmiresmate
Şi va străluci din nou un răsărit de Soare.

Zilele se duc... dar este o nădejde...
În Dumnezeu viaţă avem... şi-n El trăim
Şi dacă amurgul vieţii noastre trece
Acolo-n veşnicie... noi vom înţelege...
De ce aici ca frunzele din pomi îmbătrânim.

E toamnă-n viaţa ta... şi anii tăi de dor
Se strâng încet la pragul casei tale...
...Dar tu priveşti umil spre veacul viitor
Şi-n tihnă meditezi la al tău Mântuitor...
Căci viaţa şi destinul tău e în mâna voii Sale.

...Vor mai veni... şi viscole în viaţa ta
Furtuni... de multe feluri şi ispite...
Iar frunzele... desigur... se vor scutura...
Noi... însă vom trăi!... tu nu te întrista!
Căci ne vom vedea cu El în slăvi nemărginite.


*******